Ozzy Osbourne și Billy Morrison au lansat recent videoclipul pentru single-ul lor „Crack Cocaine”, care o are ca protagonistă pe Paris Jackson. Piesa, care include și contribuția lui Steve Stevens, va fi prezentă pe viitorul album solo al lui Morrison, intitulat „The Morrison Project”.
Titlul piesei „Crack Cocaine” poate induce în eroare, sugerând o temă legată de droguri, însă Osbourne clarifică într-un interviu pentru Rolling Stone că subiectul este de fapt mult mai subtil. „Cântecul nu este despre cocaina crack”, explică el, „Este vorba de faptul de a fi îndrăgostit obsesiv de o tipă. Într-un fel este ceva la ce ai putea crede ca mă identific, cele două iubiri din viața mea: drogurile și femeile”.
Morrison, care colaborează îndeaproape cu Osbourne, își exprimă aprecierea pentru versurile lui Ozzy, menționând că sunt emoționante și autentice, reflectând o relație disfuncțională care, deși pare greșită, este totuși irezistibilă – asemenea dependenței de un drog.

Albumul „The Morrison Project” este al treilea album solo al lui Morrison și primul de la lansarea sa din 2015. Acesta promite să fie o colecție electrizantă de 12 piese, cu participări speciale de la Ozzy Osbourne, Billy Idol, DMC (Run-DMC), Al Jourgensen (Ministry), Steve Vai, Linda Perry (4 Non Blondes), Tommy Clufetos care a cântat cu Rob Zombie, John5 (Mötley Crüe) Ted Nugent și Black Sabbath.
Toate piesele de pe album au fost scrise de Morrison în colaborare cu invitații săi. Videoclipul pentru „Crack Cocaine” prezintă interpretări ale lui Morrison și Stevens într-un decor industrial, împodobit cu graffiti, intercalate cu secvențe în care Osbourne cântă melodia. Paris Jackson joacă rolul unei tinere care se luptă cu demonii săi într-o serie de scene filmate în alb și negru.
„The Morrison Project” este așteptat să fie lansat pe 19 aprilie, cu precomenzi deja disponibile . Acesta marchează prima piesă nouă cu vocea lui Ozzy de la albumul său din 2022, „Patient Number 9”, care a câștigat două premii Grammy.
Foto: Jane Tuart