După ce Roger Waters a părăsit Pink Floyd în 1985, mulți se întrebau ce va urma pentru una dintre cele mai faimoase trupe de rock progresiv din lume. Cu toate acestea, David Gilmour, Richard Wright și Nick Mason nu s-au lăsat descurajați și au decis să continue fără Waters. Astfel, a început o nouă etapă în istoria Pink Floyd.
David Gilmour a preluat rolul principal în conducerea trupei și a fost forța principală din spatele albumului „A Momentary Lapse of Reason”, lansat în 1987. Acest album a prezentat un sunet mai sintetic și mai lustruit, demonstrând că Pink Floyd poate continua să facă muzică de succes fără Waters.
Richard Wright, care fusese marginalizat în timpul dramei cu Waters, a fost readus în grup, inițial ca angajat, dar ulterior ca membru cu drepturi depline. Prezența sa a adus înapoi acele vibrații de vis de la tastatură care făceau parte din sunetul distinctiv al Pink Floyd.
Nick Mason și-a continuat drumul ca toboșar, fiind ritmul constant din spatele magiei Pink Floyd. A fost un membru de la început și a contribuit la evoluția sunetului trupei.
Albumul „The Division Bell”, lansat în 1994, al doilea album al formației fără Roger Waters, a adus o revenire la sunetul caracteristic al Pink Floyd. Gilmour și soția sa de atunci, Polly Samson, au compus piese profunde despre comunicare și introspecție, care au fost considerate de unii ca un răspuns la drama anterioară cu Waters.
Imaginea de pe coperta albumului „The Division Bell” a fost concepută de artistul britanic Storm Thorgerson și este una captivantă și plină de simbolism. Aceasta prezintă două fețe laterale care par să se îndrepte una către cealaltă, cu un spațiu gol între ele. Există mai multe interpretări ale acestei imagini, iar una dintre ele este ideea de unitate și comunicare.
Pe de o parte, fețele pot fi percepute ca două jumătăți ale aceleiași fețe, sugerând unitatea și interconectarea între oameni. Faptul că fețele sunt separate de un spațiu gol sugerează că, în ciuda aparențelor exterioare, există întotdeauna un gol sau o distanță care trebuie să fie depășită pentru a atinge această unitate. Această interpretare se potrivește cu temele albumului, care explorează ideea de comunicare și reconciliere în contextul unor diviziuni sociale și personale.
Pe de altă parte, fețele pot fi percepute ca două persoane care își schimbă idei sau dialoghează unul cu celălalt, sugerând un act de comunicare și înțelegere reciprocă. Faptul că fețele sunt poziționate în așa fel încât să pară că te privesc direct în ochi subliniază importanța comunicării și contactului uman în procesul de rezolvare a conflictelor și de construire a unității.
Cu toate că după „The Division Bell”, Pink Floyd s-a concentrat mai mult pe relansări și reeditări, evenimentul care a surprins lumea a fost reuniunea unică pentru concertul Live 8 din 2005. Acesta a fost ultimul moment când toți cei patru membri – Waters, Gilmour, Wright și Mason – au cântat împreună, iar fanii au putut trăi din nou atmosfera vremurilor de glorie ale trupei. Din păcate, această reuniune a fost și ultima, deoarece Richard Wright a murit în 2008.
Astfel, Pink Floyd a demonstrat că este mai mult decât viziunea unui singur membru și că flacăra lor continuă să ardă în ciuda provocărilor și schimbărilor din componența trupei.
