Vocea răgușită a blues-ului tace: Adio, Chris Rea.
În ajunul Crăciunului, lumea rock-ului a primit o lovitură dură: Chris Rea, vocea răgușită și slide-ul inconfundabil care au definit generații de ascultători, a plecat dintre noi pe 22 decembrie 2025, la vârsta de 74 de ani. Familia sa a anunțat că artistul a murit pașnic în spital, după o boală scurtă, înconjurat de cei dragi – soția Joan și cele două fiice, Josephine și Julia.
Pentru fanii rock-ului autentic, Chris Rea nu a fost doar un hitmaker sezonier. A fost un supraviețuitor, un bluesman pursânge într-o industrie care adesea preferă strălucirea efemeră. Născut pe 4 martie 1951 în Middlesbrough, un oraș industrial din nord-estul Angliei, cu tată italian (proprietar de cafenea cu înghețată) și mamă irlandeză, Rea a intrat târziu în muzică. A descoperit chitara abia la 22 de ani, inspirat de Joe Walsh și James Gang, și a refuzat să-și schimbe numele în ceva mai „comercial” precum Benny Santini, așa cum voia casa de discuri.
Debutul său, Whatever Happened to Benny Santini? (1978), a adus nominalizarea la Grammy pentru Best New Artist datorită hitului „Fool (If You Think It’s Over)”, dar adevăratul succes european a venit în anii ’80-’90. Albume precum The Road to Hell (1989) și Auberge (1991) au ajuns Nr. 1 în UK, cu single-uri ca „The Road to Hell (Part 2)”, „On the Beach” sau „Josephine” care au combinat rock-ul soft cu influențe blues și soul.
Cel mai ironic este că piesa care l-a făcut nemuritor în conștiința publică largă – „Driving Home for Christmas” – a fost inițial un B-side în 1986. Scrisă în trafic, când era blocat cu soția sa într-un Mini, în timp ce era interzis la volan, cântecul a devenit un clasic festiv, reintrând anual în topuri și ajungând chiar pe locul 30 în chart-ul de Crăciun 2025. Chiar anul acesta, Rea a lansat un album festiv, The Christmas Album, cu o versiune remasterizată a piesei.
Dar pentru pasionații de rock adevărat, moștenirea lui Rea stă în chitara sa slide – acele note alunecoase, pline de suflet, influențate de Muddy Waters și Sonny Boy Williamson. După diagnosticul de cancer pancreatic în 2000 (când i s-a extirpat pancreasul, ducând la diabet și un regim dur de medicamente), și un stroke în 2016, Rea s-a întors la rădăcinile blues cu albume ca Dancing Down the Stony Road (2002) sau proiectul ambițios Blue Guitars (2005), un box-set de 11 CD-uri.
Pe scenă, Rea era un uriaș blând, cu vocea sa gravă și prezența magnetică. Prieten cu Bob Mortimer (cu care a colaborat pentru Middlesbrough FC), un fan înrăit al clubului său natal, care l-a numit „Teesside icon” în tributul lor.
Chris Rea a vândut peste 40 de milioane de albume, a înregistrat 25 de discuri solo și a luptat cu sănătatea până în ultimul moment, fără să se plângă. A spus odată: „Nu mi-e frică de moarte”. Acum, în plin sezon festiv, când „Driving Home for Christmas” răsună peste tot, plecarea sa pare aproape poetică – dar dureroasă. Un bluesman adevărat s-a întors acasă.
RIP, Chris. Drum lin pe road to hell… sau poate direct to heaven.
